Ce este limbajul?

Limba este suportul și instrumentul comunicării. Ea este un sistem de semne și reguli logico-gramaticale elaborat social-istoric, care servește ca instrument de codificare și transmitere a informației în procesul real al comunicării. Forma de bază, naturală și concretă a limbajului este vorbirea (limbajul oral).
Comunicarea este procesul de transmitere a informațiilor. Cea mai simplă schemă de comunicare, între două persoane, cuprinde următoarele elemente:
a. emițătorul - cel care produce și transmite mesajul;
b. receptorul sau destinatarul - cel care recepționează mesajul;
c. canalul de comunicare – veriga care mijlocește ajungerea mesajului de la emițător la destinatar: aerul, apa etc.;
d. semnalul – entitate fizică prin care se obiectivează mesajul: sunete, semne grafice, lumini etc.;
e. codul – un sistem de semne prin care se semnifică ceva, adică se recepționează sau se transmite un mesaj informațional.

Analizarea comunicării

Comunicarea poate fi analizată în funcție de trei indicatori:
- promptitudine – rapiditatea emiterii sau a transmiterii mesajului;
- fidelitate – corectitudinea transmiterii mesajului;
- completitudine – raportul dintre volumul informației emise și volumul informației recepționate.
Comunicarea poate fi apreciată în funcție de modul în care se realizează cele trei laturi ale informației și anume:
a. latura cantitativă(statistico-matematică) este condiționată de numarul evenimentelor și de frecvența lor în apariție;
b. latura semantică(de conținut) exprimă legătura dintre mesaj și obiectul despre care se informează;
c. latura pragmatică(utilitară) exprimă legătura mesajului cu stările de necesitate ale destinatarului;

Funcțiile limbajului:

Limbajul îndeplinește următoarele funcții:
1. de comunicare – constă în asigurarea transmiterii informației de la o persoană la alta;
2. de cunoaștere – se referă la direcționarea și fixarea activității de cunoaștere; faciliteaza și mediază operațiile de abstractizare și generalizare; permite explorarea și investigarea realității, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor;
3. simbolica de reprezentare – de substituire a unor obiecte, fenomene, relații prin formule verbale sau alte semne;
4. expresivă sau afectivă – facilitează exteriorizarea și transmiterea ideilor sau trăirilor subiective complexe prin intonație, ritmul vorbirii, pauze, accente, mimica, pantomimica, gestica etc.;
5. persuasivă sau de convingere – de inducție la o altă persoana a unor idei și stari emoționale;
6. de reglare sau de determinare – de conducere a conduitei altei persoane sau a propriului comportament;
7. ludică sau de joc – presupune asociații verbale de efect, ritmică, ciocniri de sensuri etc., mergând până la construcția artistică;
8. dialectica sau de formulare și rezolvare a contradicțiilor sau a conflictelor problematice – prezentarea de argumente pro și contra unei teze, în cadrul unei dezbateri colective; este calea principală prin care teza poate fi elucidată;
9. de detensionare nervoasă, cathartică – se realizează prin modalități specifice care țin cont de tipurile de personalitate implicate.