Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a
informației despre lumea externă și despre noi inșine. Prin ea se
realizează saltul cultativ al ativității de cunoaștere de la particular, accidental;
la general, esențial, necesar; de la simpla constatarea a obiectului la
interpretarea și explicarea lui legic-cauzală.
Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită și generalizat-abstractă - sub forma
noțiunilor, judecăților și raționamentelor - a insușirilor comune, esențiale și necesare
ale obiectelor și a relațiilor logice cauzale dintre ele.
Gândirea ca proces se realizează într-o multitudine de forme putăndu-se face
următoarele diferențe:
-pe baza raportului analitic - sintetic, se delimiteaza tipul de gandire: analitic, sintetic;
-pe baza raportului dintre concret și abstract se delimiteaza tipul de
gândire: intuitiv - concret, abstract - formal;
-in funcție de tipul de gândire dominant se delimitează tipul de gândire: divergent, convergent.
Aparteneța la un tip sau altul este condiționată atât genetic cât și educațional
prin specificul sarcinilor cu care subiectul a fost obișnuit încă din copilărie până la
maturitate.
Dintre toate procesele psihice particulare, gândirea este cea mai închegată și
mai coerentă schema de organizare structural - funcțională, schema care a putut fi
obiectivată și formalizată în cadrul logicii. Astfel, din punct de vedere structural, gândirea
poate fi definită, pe rand, ca:
-sistem de noțiuni, de judecăți sau de raționamente (latura de conținut);
-sistem de operații (latura relațională);
-sistem de produse (latura operatorie a procesului).
Psihologul American, J.P. Guilford, a propus un model larg acceptat al
structurii gândirii, format din trei componente:
-operații: evaluare, gândire convergenta, gândire divergenta, memorie și cogniție
sau cunoaștere;
-conținuturi: comportamental, semantic, simbolic și figural;
-produse: unități, clase, relații, sisteme, transformări și implicații.
Guilford a pus in evidență patru trăsături principale ale procesului global al
gândirii:
1. Flexibilitatea (modificarea promptă a unghiului de abordare a unei probleme, a
unui obiect);
2. Fluiditatea sau cursivitatea (densitatea ideilor, a opiniilor, soluțiilor în unitatea
de timp);
3. Elaborarea (gradul de complitudine și de elaborare a produselor gândirii);
4. Originalitatea (gradul de noutate și ineditul produselor și al strategiilor);
Problema este obstacol de ordin informațional-cognitiv pe care gândirea îl
întâlnește pe traiectoria sa de la o situație inițiala(A) către cea finală (B).
Problema se desfășoară prin 3 elemente:
-starea inițială sau punctul de plecare;
-scopul problemei sau starea finală;
-acțiunile sau operațiile care ne conduc de la starea inițială spre cea finală.
După cunoașterea elementelor care o alcătuiesc, problemele pot fi:
a)bine definite;
b)slab definite.
După operațiile prin care se pot rezolva problemele, acestea pot fi:
-probleme de rearanjare a elementelor;
-probleme de structurare a elementelor;
-probleme de transformare;